De mic copil am înv??at s? fug, am înv??at c? via?a este o fug? permanent?, c? trebuie s? fugim de noi în?ine.

Mama mea a fost din nou cel mai bun exemplu pentru mine. Fugea atât de tare, ca nu cumva sufletul ei s? o ajung? din urm?, pentru a fi întreag?, un tot unitar ?i fericit. Indiferent ce era de f?cut, ea fugea cât putea de repede de ea. ?i într-adev?r, de-a lungul vie?ii, am sim?it c? ceva îi lipsea, ceva nu reu?ea nicicum s? o ajung? din urm?. ?i cât? suferin?? provoac? aceast? parte lips? din noi în?ine!

Citisem în urm? cu câ?iva ani într-o carte de-a lui Paulo Coelho povestea unui om care venit fiind din alt? cultur?, avea de parcurs o distan?? mare în de?ert. A pl?tit oameni s? îi transporte bagajele ?i au pornit la drum; trebuiau s? mearg? foarte repede pentru a ajunge cât mai curând la destina?ie. Dup? multe zile de alerg?tur?, oamenii s-au oprit ?i au refuzat s? mai fac? cel mai mic pas. Omul foarte agasat a întrebat ce se întâmpl?, de ce nu se avanseaz?. Iar acei oameni, au spus c? trebuie s? a?tepte s? vin? ?i sufletele lor, pentru c? ei f?r? suflete nu puteau merge mai departe, indiferent cât de mult ar fi fost dispus s? pl?teasc? acel c?l?tor pentru a porni la drum.

Urmând exemplul mamei mele, via?a mea a fost o fug? continu?, începând din fraged? pruncie. Am început ?coala, iar fuga era între sezoane, între ?coal? ?i vacan?e, începea ?coala, eu a?teptam vacan?a, începea vacan?a, eu m? preg?team de ?coal?. Nici nu ?tiam s? m? bucur de prezent, aveam o angoas? permanent? pentru viitor. Bucuria vacan?ei era de scurt? durat?, pentru c? mintea mea proiecta deja viitorul urm?torului an ?colar, ?i ai celor urm?tori. O curs? continu? pân? am terminat to?i anii de studiu, iar apoi am intrat în câmpul muncii. Aici a început o nou? fug? continu?, între munc? ?i vacan?e, nici m?car o fug? de luni pân? vineri urmat? de sâm-nic? (sâmb?t? ? duminic?), ci doar o fug? ?i întreb?ri despre ce urmeaz? mai departe, mult mai departe. Îmi vedeam deja via?a pentru urm?tori 20 ani de munc? pân? la atingerea vârstei de pensionare. Un astfel de gând mi se p?rea îngrozitor, s? fie via?a atât de previzibil?, atât de seac?, f?r? gust, monoton?.

Cred c? a fost un proces, în foarte multe etape. Am început s? m? întreb cât este de real? via?a mea, ?i dac? asta înseamn? via?? pentru toat? lumea. Via?a noastr? pe p?mânt trebuie s? fie o fug? constant? de noi în?ine? Eu am decis c? vreau s?-mi tr?iesc via?a.

Astfel au ap?rut întreb?rile

Ce este de f?cut? Ce fac pentru a-mi tr?i via?a? Cum ne tr?im via?a?

Un prim r?spuns este s? ne a?ez?m, s? a?tept?m ?i s? ne rechem?m toate buc??elele de suflet pierdute în fuga noastr?, iar cu un suflet întregit s?-l ascult?m, s? ne ascult?m propriul suflet. Fuga trebuie s? înceteze.

De ce s? ne împr??tiem sufletul într-o alerg?tur? p?mântean? când putem tr?i cu noi în?ine într-o aventur? divin??

Da, eu nu mai vreau s? fug de mine, vreau s? m? descop?r, vreau s? m? uit în oglind? ?i s? îmi v?d sufletul complet, s?-l v?d cum îmi zâmbe?te de-a dreptul din oglind?. Într-un fel îmi mul?ume?te ?i, în acela?i timp, m? felicit? pentru faptul c? am grij? de mine, c? am în?eles cât este de important? via?a mea de fapt.

Sufletul meu, eu ?ie î?i mul?umesc c? mi-ai dat ocazia s? te cunosc ?i s? petrec timp cu mine ? cu tine, nu mai vreau s? fug de mine, la urma urmei, pe p?mânt sunt eu cu mine.

Sursa: www.artpsy.ro | Autor: Dorela Iepan

Similar Posts