Dacă ai simțit măcar o dată miros de „stătut” în haine, dacă te-a „izbit” naftalina infiltrată în fibrele dulapului când ai ieșit din casă, ori dacă pur și simplu ai stat prea mult într-o încăpere plină cu fumători, stai pe-aproape. Te învățăm cum să scoți orice miros din haine cu puțină votcă!
Maxwell Ryan, CEO și fondator al publicației Apartment Therapy, prezintă periodic o serie numită „One Good Thing”, adică „Un lucru bun”, în care vorbește despre tot felul de trucuri și lucruri interesante de făcut acasă, pentru casă. Într-un episod recent, Maxwell a dezvăluit un truc super la îndemână prin care poți să scapi de orice miros din haine cu puțină votcă și un pulverizator.
Săptămâna aceasta am un truc foarte simplu și surprinzător, care a venit de la un prieten din industria teatrului, fiindcă ei (actorii – n.r.) au atât de multe ocazii să se îmbrace cu aceleași haine și costume, dar au nevoie să îndepărteze acele mirosuri enervante pe care le prind în timp”, povestește.
Rețeta pentru a scăpa de orice miros din haine are un singur ingredient
Așa a descoperit că votca este un foarte bun dezodorizant. Datorită conținutului ridicat de alcool – majoritatea sortimentelor de votcă au concentrație de circa 40% alcool – dar și faptului că este inodoră și incoloră, este foarte eficientă în eliminarea mirosurilor. În plus, și dezinfectează textilele. De fapt chiar așa funcționează: alcoolul ucide bacteriile care produc damfurile neplăcute pe care le resimțim pe materiale textile.
Mai trebuie doar să cumperi un recipient cu pulverizator, ori să folosești unul vechi de la un spray pentru ten care s-a terminat. Pune votcă înăuntru, pulverizează pe haina urât mirositoare și vei observa cum, odată cu soluția, se evaporă și mirosul neplăcut.
Sursa: www.lovedeco.ro | Cezara Palade