Cine nu își dorește să aibă hainele perfect călcate, fără urme de cute și cu un efort nu foarte mare? Cred că oricine, mai ales acum de când și cu creșterea prețului la energia electrică. Dacă îți face cu ochiul ideea de a avea haine perfecte fără să te mai chinui să le calci, atunci materialul acesta ți-ar putea fi de folos.

1. Folosește-te de abur

Aburul din baie te poate scăpa de grija călcatului rufelor. Tot ce trebuie să faci este să pui hainele pe umerașe și să le agăți în baie în timp ce faci duș. Aburul degajat de apa fierbinte va face treaba fierului de călcat fără ca tu să depui un efort suplimentar.

Și aburii emanați de apa fierbinte din ceainic acționează similar celor de la baie, când faci duș. Este important să ții cutele la cel mult o palmă distanță de abur și să ai răbdare, cutele vor dispărea destul de repede.

2. Foehnul îți poate fi de folos

Și uscătorul de păr este util în netezirea hainelor, mai ales dacă vorbim despre rochii sau materiale delicate, cum este voalul. Trebuie să așezi articolul vestimentar pe o suprafață cât mai netedă și să ții foehnul îndreptat către cutele pe care vrei să le elimini.

3. Utilizează un prosop umed

Un prosop de baie, ușor umezit poate fi utilizat pentru a tampona ușor cutele. Apoi îndreaptă aceste cute cu palmele până dispar. Lasă hainele să se usuce și vei observa cum cutele vor dispărea încet, încet.

4. Presează  hainele sub saltea

Salteaua de pat este o metodă prin care poți netezi hainele șifonate fără prea mare efort. Este utilă mai ales pe țesături precum bumbacul. Tot ce trebuie să faci este să rulezi hainele sub formă de sul și să le pui sub salteaua de la pat. După o jumătate de oră, prin presare, cutele vor dispărea de pe haine.

5. Uscarea pe umerașe

Nu este chiar o metodă de călcare, dar te ajută să scapi de cute chiar înainte de uscarea rufelor. Ai grijă să fie bine stoarse de mașina de spălat, altfel sunt șanse mari să se lărgească. După ce ai pus hainele pe umerașe, acestea pot fi plasate pe un stativ de haine într-un loc în care uscarea să fie cât mai rapidă – în apropierea unei surse de căldură, cum sunt caloriferul sau aragazul (mare grijă și la mirosurile pe care hainele umede le-ar putea prelua din bucătărie), pe terasă sau balcon, unde circulația aerului este bună sau unde bate soarele.

6. Prepară sau folosește un spray pentru călcat

O altă variantă pentru netezirea hainelor este să prepari un spray pentru călcat haine. Pentru asta ai nevoie de 1 parte oțet alb de vin și 3 părți apă. Ți-am mai spus despre oțet că, de fiecare dată când este utilizat pe haine, este important să fie alb astfel încât să nu păteze țesătura. Așadar, odată obținut spray-ul tot ce trebuie să mai faci este să pulverizezi pe haine, mai ales pe cute și să lași articolele vestimentare să se usuce.

Desigur, dacă ți se pare incomod să apelezi la acest amestec sau crezi că hainele vor prelua mirosul de oțet, poți apela la soluțiile pentru călcat care există în comerț. Le găsești în mai toate magazinele care comercializează astfel de produse și sunt sub formă de spray. Nu sunt foarte scumpe și pot fi folosite de sine stătător sau pentru a te ajuta să calci mai ușor hainele.

Sursă: www.cumsa.ro

Similar Posts