Majoritatea românilor preferă să scape de uleiul alimentar folosit aruncându-l la chiuvetă, fără să ştie că există o mulţime de centre de reciclare în marile lanţuri de magazine şi sunt chiar şi firme specializate care-l pot lua de acasă.

În cele ce urmează vom prezenta câteva dintre centrele de reciclare, dar şi produsele pe care unele magazine vi le pot da la schimb, potrivit datelor publicate de hartareciclarii.ro.

MOL România

MOL România este prima reţea de benzinării care în august 2012 a iniţiat un program pentru colectarea de la populaţie a uleiului alimentar uzat, cu scopul de a contribui la protecţia mediului şi la educaţia civică privind acest subiect.

AUCHAN

Uleiul folosit poate fi adus în cel mai apropiat hypermarket Auchan, de unde acesta va fi transportat şi reciclat în biodisel de către un reciclator autorizat. În funcţie de cantitatea predată, prin intermediul unor parteneri, Auchan îşi recompensează clienţii cu alte produse – apă plată AQUA Carpatica şi detergenţi de vase Fairy.

CARREFOUR

La fiecare 3 litri de ulei folosit, Carrefour îţi oferă la schimb 1 litru de ulei proaspăt, marca proprie, iar la 5 litri de ulei folosit, primeşti 2 litri de ulei proaspăt. Acţiunea este implementată cu sprijinul organizaţiei ”Respiră Verde”, care va colecta şi procesa uleiul folosit pentru a-l transforma în biocombustibil şi alte derivate.

SIGUREC

O iniţiativă de anvergură, implementată în România în urma unui acord oficial încheiat între companii private (holdingul Green Group, Asociaţia Marilor Retaileri din România (AMRCR), Ecopaper SA, Romcarbon SA şi autorităţi publice – Ministerul Mediului, primării şi reciclatori, a anunţat că a oprit serviciul de colectare mobilă a deşeurilor – SIGUREC MOBIL, însă continuă să le primească în staţiile amenajate în mai multe oraşe. Informaţii despre recilarea uleiului uzat prin intermediul SIGUREC puteţi găsi la adresa http://sigurec.ro/ro/campanii/colecteaza-ulei-alimentar-uzat-cu-sigurec-si-castiga-premii.html

RECICLAREA ULEIULUI ALIMENTAR DIRECT DE ACASĂ

Uleiosul

Un proiect de antreprenoriat social demarat în 2013 de către S.T.U.P, colectează uleiul alimentar uzat sau grăsimile de uz casnic chiar de la tine de acasă. Prin intermediul acestui proiect este colectat gratuit atât de la persoanele fizice, cât şi juridice din Bucureşti şi Iaşi. Aici găseşti toate informaţiile necesare pentru ca Uleiosul să poată colecta uleiul de la tine de acasă sau de la sediul firmei.

Bracos Oil

Se ocupă de acest serviciu gratuit de la domiciliu sau direct de la locaţia de tip HoReCa. Aceştia oferă la schimb ulei de floarea soarelui sau detergenţi. Pentru ridicarea de la domiciliu, condiţia este să se colecteze minimum 5 litri (NU este necesară filtrarea uleiului). Bracos Oil se ocupă şi de colectarea grasimilor vegetale şi untură.

Green Environment

Colectează şi de la persoanele fizice cu transport gratuit. Condiţia pentru deplasare este să existe cantitatea minimă de 5 litri.

OilRight

Colectează uleiul uzat de la persoanele fizice şi transformarea lui în lumânări.

Benzinăriile OMV

În perioada 1 mai – 31 decembrie 2021 pentru doi litri de ulei uzat primeşti o cafea sau un voucher pentru cafea.

CUM SE COLECTEAZĂ ULEIUL

După ce termini de gătit laşi uleiul utilizat să se răcească. După ce uleiul s-a răcit, strecoară-l pentru a elimina impurităţile şi resturile de mâncare. Apoi pune uleiul strecurat într-un recipient de plastic, metal sau sticlă. Uleiul astfel colectat este gata de a fi dus la punctele de colectare specializate pentru a fi trimis spre reciclare.

Este foarte important să eviţi amestecarea uleiului uzat cu apă, ulei de motor, uleiuri minerale, lichid de frână sau transmisie, resturi alimentare, produse chimice sau orice alte deşeuri deoarece acesta nu va mai putea fi reciclat.

De asemenea, este bine să ştii că uleiul alimentar uzat prezintă proprietăţi de reutilizare. El poate fi transformat în combustibil biodiesel, în săpun natural, în soluţii de curăţare, dar şi în produs concentrat emulsionabil pentru toate tipurile de cofraje.

Sursa: www.adevarul.ro | Afrodita Cicovschi

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *