Nu ai prea mult timp la dispoziție și cauți rețete de prăjituri fără coacere, cât mai rapide? Exact pentru genul ăsta de momente am creat o selecție de rețete de prăjituri ușoare, ce nu-ți ocupă cuptorul, pe care le bagi la frigider și „uiți de ele”.
Iată care sunt:
1. Tort brazilian cu spumă de lămâie (Pavê de limão)
E atât de răcoritor, încât e o plăcere să-l servești vara! Tortul brazilian cu spumă de lămâie aduce puțin cu Tiramisu, însă nu e nevoie de mascarpone pentru prepararea lui!
INGREDIENTE
- 300 ml smântână pentru frișcă
- 400 g lapte condensat (o conservă)
- 100 ml suc de lămâie proaspăt stors
- un pachet pișcoturi de șampanie
- esență vanilie
- un pahar lapte
INGREDIENTE PENTRU ORNAT
- coaja unei lămâi
MOD DE PREPARARE:
Bate smântâna pentru frișcă până când începe să se întărească. Adaugă laptele condensat, sucul de lămâie, vanilia și amestecă până la omogenizare.
Înmoaie fiecare pișcot în parte în lapte pentru 1-2 secunde, apoi așează-le într-o tavă îngustă, tapetată cu hârtie de copt. Toarnă 1/3 din crema de lămâie, apoi continuă alternând pișcoturile cu crema de încă 1-2 ori. Ultimul strat, cel de deasupra, trebuie să fie de cremă. Ornează prăjitura cu coajă de lămâie și dă-o la frigider pentru minim 2-3 ore înainte de servire.
2. Prăjitură cu banane și caramel (Banoffee)
Prăjitura cu banane și caramel e o bunătate din bucătăria britanică, pe care o faci în câteva minute dacă găsești dulce de leche de cumpărat. Dacă nu, citește mai jos cum poți obține dulce de leche dintr-un singur ingredient și cum asamblezi deliciul plin de caramel.
INGREDIENTE
- o conservă de 400 g lapte condensat
- 2 banane mari
- zeamă unei lămâi
- 300 ml smântână pentru frișcă
- 1 lingură zahăr
INGREDIENTE PENTRU BLAT
- 180 g biscuiți simpli
- 100 g unt
INGREDIENTE PENTRU DECOR
- ciocolată
MOD DE PREPARARE:
Prepararea caramelului
Fierbe conserva de lapte condensat la foc mic pentru 150 minute, asigurându-te că pe parcursul întregii perioade de fierbere, conserva rămâne scufundată în apă. Adaugă periodic apă suplimentar, ideal tot fierbinte, pentru a nu opri procesul de fierbere.
Sfat util:
✽Pentru mai multă siguranță și pentru a elimina riscul de a exploda conserva de lapte condensat, dă o gaură mică în partea de sus a cutiei, pentru a se putea elibera presiunea. În acest caz asigură-te că apa nu depășește nivelul cutiei, pentru a nu întra apă.
Prepararea blatului
Zdrobește biscuiții într-o pungă, folosind un făcăleț, sau în robotul de bucătărie. Amestecă biscuiții cu untul și presează compoziția obținută într-o tavă de tort cu pereți detasabili, ca pentru cheesecake. Dă tava la frigider până ce toate ingredientele sunt gata de asamblat.
Asamblarea prăjiturii
După ce crema de caramel s-a răcit complet, bate smântâna pentru frișcă cu o lingură de zahăr (două, dacă îți place mai dulce).
Toarnă caramelul din conservă peste blatul de biscuiți și uniformizează-l.
Taie bananele felii și așează-le peste caramel, iar peste banane pune frișcă și nivelează. Pudrează prăjitura cu cacao și dă-o la rece înainte de servire.
3. Cheesecake cu Oreo și căpșuni
Îl faci din câteva ingrediente, în maxim 30 de minute. Arată atât de bine, că nimeni nu te va crede cât de ușor ți-a fost să prepari un cheesecake cu Oreo și căpșuni.
INGREDIENTE PENTRU BLAT
- 140 g biscuiți Oreo
- 1 lingură unt
INGREDIENTE PENTRU CREMA DE BRÂNZĂ
- 400 g brânză de vaci
- 200 g ciocolată albă
- 150 g smântână pentru frișcă
- 2-3 biscuiți Oreo
- 1/2 pliculeț gelatină
INGREDIENTE PENTRU ORNAT
- 100 g smântână pentru frișcă
- 1-2 linguri zahăr
- 7-8 căpșuni
MOD DE PREPARARE:
Zdrobește biscuiții în robot sau folosind un făcăleț, apoi amestecă-i cu untul topit. Pune biscuiții într-o formă de tort tapetată cu hârtie de copt, presându-i și nivelând.
Mixează brânza de vaci cu smântâna pentru frișcă și ciocolata albă topită.
Înmoaie gelatina într-un castron, împreună cu 2 linguri de apă caldă. Las-o pentru 5-7 minute să se umfle, apoi dă-o la microunde pentru 10-20 de secunde, adaug-o compoziției de brânză și amestecă.
Zdrobește și cei 2 biscuiți, presară-i peste crema de brânză și omogenizează. Toarnă crema obținută peste blatul de biscuiți, apoi dă tortul la rece pentru 3 ore minim.
Înainte de servire, bate smântâna pentru frișcă cu zahărul și ornează tortul cu frișcă și căpșuneli.
Sursa: www.retetepractice.ro