În cazul în care nu știai, există alimente care nu expiră și pe care le poți păstra în cămara ta o perioadă foarte lungă de timp. În același timp, trebuie să înțelegi faptul că aceste alimente trebuie păstrate în condiții optime, altfel nu vor rezista.

Orezul

Începem cu orezul, un ingredient nelipsit din multe bucătării. Dacă încă nu știai, îți spunem că orezul rezistă mai mult de 30 de ani, însă doar atunci când este păstrat în pungi sau recipiente pe unde nu întră deloc aer. Totuși, temperatura ideală de păstrare este de aproximativ 5 grade Celsius. Nu același lucru se aplică pentru orezul brun, pentru că acesta conține uleiuri naturale și nu rezistă mai mult de 6 luni.

Mierea

Mierea este alimentul care chiar rezistă pentru totdeauna și ajunge pe lista acelor alimente care nu expiră. Datorită compoziției chimice și măiestriei albinelor, acest nectar de la flori este amestecat cu enzimele albinelor, care îi schimbă compoziția și îl face să reziste pentru totdeauna. Se spune că cel mai vechi borcan cu miere are o vârstă de 5.500 de ani.

Sare de himalaya

Sarea sau clorura de sodiu este un aliment extras din scoarța pământului, așa că nu este o surpriză că aceasta rezistă perioade foarte lungi de timp. De asemenea, sarea a fost folosită de secole pentru a conserva alte alimente, datorită faptului că îndepărtează umezeală. Desigur, nu vorbim despre sarea iodată pe care o găsim în comerț, pentru că această rezistă aproximativ 5 ani.

Sosul de soai

Cu toate că pare ciudat, sosul de soia va rezistă o perioada foarte lungă de timp. De ce? Ei bine, datorită conținutului ridicat de sare, dar și a celorlalți compuși.

Pastele

Pastele făcute din făina de grâu sau orez rezistă perioade lungi de timp. Totuși, ai mare grijă cum le depozitezi, pentru că este necesar să fie în pungi sigilate sau recipiente care se închid etanș.

Zahărul

Și zahărul rezistă perioade foarte lungi de timp. În funcție de modul în care îl păstrezi, zahărul poate fi păstrat fără nicio problemă, însă ai grijă să îl ții în pungi sigilate sau în recipiente pe unde aerul nu poate intra. Un loc fără lumina soarelui ar fi și mai bun!

Fasolea

Boabele de fasole uscate pot rezista până la 30 de ani. Ca și orezul, fasolea este un aliment care rezistă perioade lungi de timp, iar proteinele din boabe rămân stabile odată cu trecerea timpului. La fel ca fasolea, poți păstra și boabele de mazăre uscate, soia, năut, linte sau cafea instant.

Siropul de arțar

Siropul de arțar are o perioadă foarte lungă de timp în care poate fi păstrat, datorită rezistenței la creșterea microbiană, inclusiv a mucegaiurilor. Bineînțeles, vorbim despre siropul pur de arțar, doar acesta intră pe lista acelor alimente care nu expiră!

Laptele pudră

Chiar și laptele pudra va rezista extrem de mult dacă îl cumperi și îl ții în cămara ta. Nu mai este nevoie să îți spunem că acesta trebuie ținut într-un loc răcoros, ferit de lumina soarelui și în recipiente unde aerul nu poate intra.

Oțetul

Și oțetul este un ingredient din bucătăria ta care poate fi păstrat fără nicio problemă. Asta dacă îl vei feri de razele soarelui și îl vei ține într-un loc răcoros, pentru a-și păstra proprietățile.

Mălaiul

Dacă este păstrat într-un loc uscat, ferit de aer și de lumina soarelui, mălaiul este bun de consum pe o perioadă nedeterminată de timp. Bineînțeles, același lucru se întâmplă și pentru alte alimente obținute prin măcinare, precum făina sau grisul.

Extractul de vanilie

Și extractul de vanilie pură poate rezistă și nu are dată de expirare. Nu vorbim despre vanilia industrială, ci despre produsele mai scumpe.

La final, o să îți mai spunem că și băuturile spirtoase rezistă foarte mult timp. Totuși, aromele se vor schimbă de-a lungul timpului, din cauza oxidării, iar cantitatea o să fie mai mică din cauza faptului că se va evapora.

Sursa: www.cumsa.ro

Similar Posts