După o iarnă grea în care ai purtat cizme, bocanci și après-schiuri, sigur ai nevoie de idei noi în ceea ce privește încălțămintea ta de primăvară. Probabil te așteptai să îți propun cea mai cool selecție de teniși, dar iată că am ales să te surprind și să îți explic de ce ar trebui să porți pantofi plați.

Sigur, asta nu însemnă că tocurile sau platformele sunt out of fashion doar că de această dată pledez pentru flats care, evident, sunt și comozi.

1. Balerinii
Sincer, cred că nu am mai scris sau rostit acest cuvânt de ceva sezoane. Da, balerinii au ieșit din modă pentru o perioadă, dar iată că acum și-au făcut din nou intrarea în forță. Te sfătuim, însă, să alegi o pereche de balerini a la Loewe, cu detalii cu personalitate și o formă uber cool. Poate nu ar trebui să iei încă în calcul balerinii clasici cu fundiță, cred că ar mai putea aștepta un sezon.

2. Flats cu vârful ascuțit
Pe mine m-a cucerit definitiv acest model de flats. În primul rând, vin bine oricui, se potrivesc de minune cu rochii, fuste mini sau midi, dar și cu pantaloni care se opresc deasupra gleznei. În plus, orice ar fi, îți subțiază glezna, deci pentru mine este un model câștigător. Preferații mei sunt cei semnați Jil Sander.

3. Loafers
Extrem de clasici, dar atât de moderni! Și-au făcut apariția pentru prima dată la studenții din Ivy League, iar azi orice fashionist râvnește la o pereche de loaferși semnați Prada. Ei bine, pot fi purtați cu fuste plisate și șosete scurte sau, dimpotrivă, șosete fluffy din cașmir, cu pantaloni masculini, dar și cu rochii fluide din mătase. În plus, sunt extrem de comozi și stylish. Merită să investești într-o pereche, asta este sigur!

Sursa: www.elle.ro

Similar Posts