După cum bine știm, drumarii se ocupă (mai mult sau mai puțin) de curățarea șoselelor de zăpadă, iar pentru a face acest lucru folosesc sare ori clorură de calciu. De multe ori, sarea este la ordinea zile, însă trebuie să știi că aceasta afectează caroseria mașinii tale, inclusiv vopseaua. Tocmai de aceea, este necesar să ai grijă de mașina ta și să îi acorzi o mai mare atenție iarna.

1. Spală mașina în mod constant

Este cea mai bună metodă pentru a stopa efectul coroziv provocat de sarea de pe șosele, așa că asigură-te că o speli în mod regulat. De asemenea, îți sugerăm să cureți și partea de sub mașină, pentru că este cea mai expusă la coroziunea provocată de sare. Astfel, vei reuși să ții și rugina la depărtare, așa că ar fi bine să ții cont și de acest aspect.

2. Aplică un strat de ceară

Totodată, atunci când speli mașina, asigură-te că îi aplici și un strat de ceară. Nu costă o avere, iar ceara o să protejeze caroseria mașinii. Practic, aplici un strat protectiv pe mașină, iar vopseaua o să fie mult mai bine protejată de gheață, zăpadă sau micile pietricele sărite de pe carosabil. Este recomandat să aplici ceară la sfârșitul toamnei sau înainte de căderea primei zăpezi. Astfel, vei reuși să ții la distanță toți factorii care afectează vopseaua mașinii pe timp de iarnă. Poți lua în considerare și aplicarea unui strat ceramic, însă trebuie să fii înarmat cu multă răbdare, pentru că este o operațiune migăloasă.

3. Ține mașina în garaj sau folosește o prelată

Bineînțeles, cea mai bună metodă de a proteja vopseaua mașinii tale pe timp de iarnă este să ții automobilul în garaj. În acest fel, nu mai pierzi timp curățând mașina de zăpadă și nu o vei mai spăla atât de des. În cazul în care nu ai garaj, o prelată își va face treaba și va proteja vopseaua. Totuși, te sfătuim să cumperi o prelată impermeabilă, special făcută pentru sezonul rece. Nu de alta, dar nu vrei să iei o prelată care se udă și pune în pericol mai mult vopseaua automobilului.

4. Înfoliază mașina

O soluție mai scumpă pentru protejarea vopselei pe timp de iarnă este să infoliezi mașina. Vorbim despre o folie tip PPF, care se aplică pe toată suprafață caroseriei. Bineînțeles, costurile vor fi pe măsură, însă vestea bună este că o să protejezi vopseaua mașinii foarte bine și vei ține la distanță zgârieturile provocate de pietricelele provenite de pe carosabil.

5. Folosește vopsea pe mici suprafețe

Și dacă tot am adus vorba de pietricele, ar fi bine să examinezi vopseaua mașinii și dacă observi că aceasta este ciobită să le acoperi cu vopsea. Producătorii auto oferă vopsea în recipiente mici pe care să o folosești pentru a acoperi micile suprafețe unde vopseaua a sărit. Explicația este simplă, pentru că în locurile unde nu există vopsea rugina va afecta destul de repede porțiunile de metal.

6. Reaplică ceara la finalul iernii

După ce iarna se va sfârși, ar fi bine să speli mașina foarte bine, iar apoi să îi aplici un nou strat de ceară!

Sursa: www.cumsa.ro | Cristian Popescu

Similar Posts