Conceptul de tiny house a început să prindă rădăcini și în România. Din ce în ce mai mulți oameni sunt interesați de aceste case în miniatură, fie că vor să-și construiască una pentru uzul personal, fie că le produc pentru a fi cumpărate și utilizate de alții.

Designerul de interior Iulia Văculişteanu și-a construit un tiny house de vacanță în județul Argeș, cu 10.000 euro. Când iei o astfel de decizie protejezi mediul, dar îți muți și atenția de la lucrurile materiale, spre cele cu adevărat esențiale. În general, trebuie să aibă până în 50 de metri pătrați și să fie complet utilată pentru a duce un trai zilnic în ea.

Construcția unui tiny house în România: terenul și actele

Am vrut să aflăm mai multe despre ce trebuie făcut pentru construcția unei căse-mici în țară, așa că am stat de vorbă cu Matei Huber, fondatorul businessului Tiny Hubs. Dacă ești tentat să-ți faci propria casă mică, Matei îți recomandă să te documentezi foarte bine înainte.

Poți alege ca surse experiențele cuplurilor de pe YouTube care fac acest pas sau emisiuni precum „Living big in a tiny house” (Netflix), unde poți învăța tot felul de trucuri pentru utilizarea eficientă a spațiului. În România există și un grup pe Facebook pe acest subiect, așa că poți apela și la el pentru mai multe informații.

Odată finalizată această etapă, dacă vrei propria ta căsuță, ai nevoie de un teren. „Poate fi al tău sau poate fi o parte din terenul unui prieten sau al unei rude care te lasă să amplasezi un tiny acolo”, spune Huber. Apoi trebuie să-ți alegi un design care-ți place pentru locuință, iar aici, în funcție de complexitatea proiectului, poți alege să apelezi la un arhitect sau nu.

În tot acest proces este foarte important să vorbești cu primăria de care aparține terenul, pentru a vedea în ce condiții poți amplasa casa (pe piloni, pe roți etc.). Pentru căsuțele pe roți sau mobile ai nevoie de autorizație de amplasare de la primăria locală. Matei spune că se obține cu o copie după buletin, poza cu terenul pe care se va face amplasarea, dar și o simulare din care să se vadă clar cum va fi așezată casă.

„Căsuțele fixe necesită autorizație de construire și se pot amplasa doar pe terenul propriu. În România legislația nu este încă foarte clară din acest punct de vedere și documentele de care ai nevoie pot să difere de la o zonă la alta (după bunăvoința primăriei de care aparține terenul)”, explică antreprenorul.

Munca propriu-zisă o poți face tu, cu ajutorul unor prieteni sau familiei, sau poți angaja o echipă de muncitori în care să ai încredere. Matei atrage încă o dată atenție asupra documentării și recomandă ca aceasta să fie constantă, pentru a nu avea probleme cu tiny-ul, din cauza lipsei de experiențe în construcții.

Cum stai la capitolul utilități?

Un alt pas important îl reprezintă utilitățile – apă, curent și canalizare. Trebuie să te interesezi cu privire la acestea, pentru a vedea resursele de care dispui sau cele de care ai nevoie. Cel mai ușor este dacă terenul pe care vrei să pui tiny-ul beneficiază de apă și canalizare de la rețea. În acest caz, ai nevoie să te branșezi și gata. În caz contrar, Matei spune că va trebui să sapi un puț (plus cămin pentru pompe, hidrofor etc.) și să instalezi o fosă septică.

„Pentru branșarea la rețeaua de gaze naturale ești obligat să ai autorizație de construire și, având în vedere că mulți proprietari de tiny homes vor să evite asta, voi scoate gazul din ecuație”, precizează el. La partea de încălzire electrică există mai multe opțiuni – aer condiționat cu inverter, calorifere electrice sau încălzire în pardoseală; antreprenorul spune că primele două sunt cele mai eficiente pentru căsuță. Dacă vrei să faci economie sau să te bazezi doar pe energia produsă de panourile solare, poți folosi o sobă pentru încălzire, cu lemne sau peleți.

Tiny house lemn vs tiny house container

Matei susține că locuințele din lemn sunt mai ușor de făcut, mai confortabile, implică mai puțină bătaie de cap cu straturile de izolare și se vor dovedi a fi o alegere bună pe termen lung. O căsuță construită în interiorul unui fost container maritim arătă foarte cool, după cum spune el, dar vine cu o serie de avantaje și dezavantaje la pachet. La partea de plusuri vorbim despre aspect și rigiditate, iar la minusuri despre faptul că sunt mult mai greu de izolat corect, astfel încât să nu apară mucegai pe pereții interiori în timp.

În ceea ce privește materialele, antreprenorul spune că ai mai multe variante: „fie apelezi la un magazin mare de bricolaj pentru că ai încredere în imaginea lui (dar dai mai mulți bani), fie cauți un furnizor independent. Ce știu sigur este că un furnizor competent îți va cere mereu o schiță a proiectului ca să vadă exact ce materiale ai nevoie și să te ajute cu sfaturi. Costurile sunt comparabile între metal și lemn dacă vorbim strict de structura de rezistență. Diferențele apar atunci când ajungem la straturile izolatoare (costuri mai mici pentru structura de lemn).”

Poți face economie dacă îți construiești singur casa

La capitolul bani, Matei spune că 50% din suma totală costă materialele și 50% muncă, deci poți face economie dacă îți construiești singur casa. Însă, dacă vrei o casă cât mai eco-friendly, materialele te vor costa mai mult, iar un tiny poate ajunge mai scump decât o casă tradițională.

Cât durează construcția?

Durata construcției în sine depinde și ea de o serie de factori. Dacă lucrezi cu cel puțin o persoană și te ocupi două, trei zile pe săptămână (pentru că ai și job), o vei termina cam în două-trei luni, spune Huber. Însă, dacă ai o echipă care lucrează cinci, șase zile pe săptămână, construcția va fi gata în trei săptămâni.

Trai asumat într-o casă mică

Dacă vrei să locuiești într-un tiny house, atunci ar fi bine să-ți asumi și un tiny living și să fii conștient că spațiul de care dispui este mai mic decât spațiul dintr-un apartament cu două-trei camere. Matei este de părere că tiny living presupune o bună organizare a spațiului, dar și o deconectare de la viața de oraș.

„Costurile cu utilitățile pot fi tăiate cu mai mult de jumătate, dar principalul avantaj este posibilitatea de a trăi mai aproape de natură și mai departe de aerul poluat și de zgomotul orașului. Poți avea un Tiny Hub cu curte (casă + teren) lângă pădurea Snagov la prețul unei garsoniere noi în București”, spune el.

Dacă ești tentat și-ți dorești un tiny într-un spațiu neconvențional, să zicem într-un vârf de munte, trebuie să ai în vedere că este necesar un drum pe care să poți ajunge acolo.

Matei atrage atenția asupra faptului că vei avea costuri mai mari pentru echiparea unei case pentru off-grid living și pentru construirea ei pe poziție (în loc de construire în atelier și apoi doar transportată până la adresă). „Pentru un tiny de 25 de metri pătrați aș estima un cost suplimentar de 15.000 euro pentru echiparea off-grid și transportul materialelor până pe vârful muntelui”, explică el.

Do’s and dont’s în procesul construcției unui tiny house în România, de la Matei Huber:

Do’s:

  • „Mult research înainte de a te apuca de construit;
  • Proiectare profesională a casei pentru a evita punțile termice, punctele de umezeală și alte probleme asemănătoare;
  • Apelează la un inginer;
  • Umple pereții cu vată bazaltică sau alte materiale prietenoase cu mediul (nu cu polistiren expandat);
  • Investește de la început în materiale de calitate și îți vei mulțumi în viitor;
  • Dacă te-ai împotmolit, call us.

Dont’s

  • Nu pune multe holuri și pereți despărțitori (spațiul o să pară mai mic);
  • Nu folosi materiale de slabă calitate doar pentru că sunt mai ieftine.”

Sursa: www.lovedeco.ro

Similar Posts