Atunci când vorbim despre destinații de vacanță nu foarte îndepărtate de România, Grecia se bucură de câteva avantaje extrem de importante. În primul rând, vorbim despre un număr uriaș de insule cu un potențial turistic enorm.
Grecia mai are un avantaj extrem de important de partea sa, și anume distanța față de România. Din sudul României până în Grecia nu este o distanță prea mare, ceea ce îi face pe mulți români să prefere să plece în vacanță chiar la volanul propriei mașini. Iată cum să ajungi în Grecia cu mașină.
Odată cu deschiderea noii frontiere, Makaza – Nimfea, situată la granița între Bulgaria și Grecia, drumul spre însoritele insule ale Greciei a devenit și mai scurt. Din București și până la granița grecească sunt numai 370 de kilometri, o distanță care poate fi parcursă fără probleme de oricine într-un timp destul de scurt.
Ce lungime are drumul?
Înainte de deschiderea acestui punct de frontieră, situația era ceva mai dificilă, românii care doreau să călătorească în Grecia fiind nevoiți să aleagă drumul clasic Sofia – Promochonas, drum care este considerabil mai lung.
Drumul către Thassos
Trecerea prin noul punct de frontieră Makaza – Nimfea este preferat în special de turiștii români care vor să ajungă în Thassos, Paralia Katerini sau Halkidiki, destinațiile cele mai apropiate de țara noastră. Tocmai din acest motiv, acestea sunt și cele mai căutate destinații de vacanță printre mulți români. Același punct de frontieră este potrivit însă și pentru cei care vor să ajungă pe insulele Lefkada, Corfu, Kefalonia sau Zakynthos.
După ce se trece frontiera, Grecia este legată de la est la vest printr-o autostradă de nu mai puțin de 670 de kilometri.
În cazul în care destinația voastră de vacanță este Thassos, noul punct de frontieră de la Makaza – Nimfea va va scurtă drumul cu nu mai puțin de 250 de kilometri.
Traseul pe care îl veți urma este următorul:
- București – Ruse – Byala – Veliko Tarnovo – Gurkovo – Maglizh – Tulovo – Stara Zagora – Dimitrovgrad – Haskovo – Nimfea – Komotini – Keramoti.
Vorbim despre o distanță de aproximativ 560 de kilometri, care poate fi parcursă în numai opt ore. Din Keramoti în insula Thassos se trece foarte ușor cu un ferryboat, care costă numai 20 de euro pentru o mașină și 3.5 euro pentru fiecare persoană. Trecerea durează numai 40 de minute, ferry-urile plecând la fiecare oră și jumătate.
Drumul către Lefkada
Lefkada a devenit în ultimii ani una dintre cele mai îndrăgite destinații de vacanță din Grecia printre turiștii români, aceștia fiind fermecați de culoarea turcoaz a Mării Ionice. Potrivit specialiștilor în turism, Lefkada găzduiește câteva dintre cele mai frumoase plaje din întreagă Grecie și nu numai.
Marea majoritate a șoferilor care aleg să plece la volanul propriei mașini spre insula Lefkada își îndreaptă atenția către următorul traseu:
- București – Giurgiu – Ruse – Pleven – Sandanski – Petrich – Kulata – Promachonas – Salonic – Veria – Kozani – Ioanina – Artă – Preveza – Lefkada.
Drumul are aproximativ 1100 de kilometri, întreaga distanță putând fi parcursă în aproximativ 14 ore. Așadar, nu vorbim despre un drum foarte lung!
Sursa: www.cumsa.ro