Tradiţionalul Concert de Anul Nou al Filarmonicii din Viena va avea loc pe 1 ianuarie, la ora 12.15 (ora României), în faţa unei Săli de Aur fără spectatori. Artiștii pot fi, însă, aplaudați online.

În condiţiile unei situaţii cu totul neobişnuite, provocate de pandemie, pentru a nu priva orchestra dirijată de Maestrul Riccardo Muti de reacţiile spectatorilor, ORF (Radioteleviziunea austriacă) a imaginat un proiect special ce se adresează publicului din întreaga lume.

Pentru prima dată, milioanele de oameni ce urmăresc acest concert în peste 90 de țări din întreaga lume vor putea reacţiona, în direct, la performanţa artiştilor.

Unde te poți înscrie

Cele două părți ale concertului vor putea fi aplaudate live de mii de spectatori.

Cei interesați se pot înscrie încă de pe acum pe www.mynewyearsconcert.com pentru a-i putea ovaţiona pe muzicienii Filarmonicii din Viena, potrivit Mediafax.

Contribuția sonoră live din partea publicului este o dovadă în plus de apreciere pentru comunitatea artistică, într-un moment în care aceasta se află în impas, în întreaga lume.

Sunetul bătăilor din palme va fi generat de un software special

Aplauzele vor fi difuzate atât în sala Musikverein cât şi în transmisiunea în direct a ORF. Sunetul colectiv al bătăilor din palme va fi generat de un software special instalat pe șase servere și va putea fi auzit în cele 20 de boxe amplasate în Sala de Aur.

Sursa: www.descopera.ro

Similar Posts