Compania de aviație ZeroAvia a efectuat cu succes un zbor de test al noului său avion de pasageri alimentat cu hidrogen.
Avionul de clasă mică Piper M, care poate transporta până la șase pasageri, a decolat săptămâna trecută într-un zbor în jurul aeroportului Cranfield, la 80 de km de Londra, și apoi a aterizat în siguranță. Aeroportul este deținut de Universitatea Cranfield, unde compania are un centru de cercetare.
Chiar dacă pentru industria aeronautică vor mai trece câțiva ani înainte ca pilele de combustie care fac posibilă alimentarea cu hidrogen să devină principala sursă de energie a avioanelor, testul este o dovadă încurajatoare a conceptului.
Primul test de zbor al unui avion de pasageri alimentat cu hidrogen a avut loc în 2016, când inginerii germani au zburat peste Aeroportul Stuttgart, la bordul HY4, un avion cu patru locuri.
ZeroAvia a precizat însă, pentru CNBC, că testul său a fost „primul la nivel mondial”, deoarece avionul este mai mare și seamănă mai mult cu o aeronavă comercială.
Urmărul test: Zborul unui avion cu hidrogen pe o distanță de până la 550 km
ZeroAvia derulează un program numit HyFlyer care vizează crearea de avioane mici de pasageri care să nu polueze.
Următorul pas al proiectului HyFlyer este testarea avionului pe o distanță cuprinsă între 250 și 300 de mile marine (cca. 460 – 550 km) cu plecare din Insulele Orkney, un arhipelag de 70 de insule din nord – estul Scoției. Zborul ar urma să aibă loc înainte de sfârșitul anului 2020.
Avioanele cu hidrogen sunt noua atracție a industriei. Săptămâna trecută, compania aeronautică Airbus a anunțat trei noi concepte de avioane alimentate cu hidrogen, precizând că cel puțin unul ar putea zbura până în 2035. Denumit „ZEROe”, proiectul Airbus include concepte pentru două aeronave cu aspect convenţional şi un avion cu fuselaj integrat. Spre deosebire de avioanele normale, motoarele vor fi adaptate pentru a arde hidrogen lichid stocat în partea din spate a fuselajului.
Dacă aceste noi avioane cu hidrogen ar deveni realitate, indiferent de producătorul lor, ar diminua mult din poluarea aerului. În 2019, călătoriile aeriene au fost responsabile pentru doi la sută din emisiile globale de carbon, la nivel mondial, iar eliminarea acestor gaze cu efect de seră ar putea ajuta la eforturile de a încetini schimbările climatice.