Foarte multe dintre reprezentantele sexului frumos au declarat că ar fi dispuse să renunțe la lucruri importante, precum băutura și mâncarea preferată, pentru a obține un aspect al tenului sănătos. Nu te alarma, pentru a reduce dilatarea porilor nu este nevoie să zici „Adio!” paharului cu vin roșu de la finalul zilelor istovitoare, trebuie doar să urmezi niște sfaturi simple, ce vor ajuta să redai un aspect luminos tenului tău.

1. Folosește exfoliant!

Aceasta este o metodă rapidă și relativ ușoară de a-ți curăța porii. Poți utiliza exfoliante fizice, ce pot fi cumpărate sau preparate în casă, cât și exfoliante pe baza unor elemente chimice, precum acizii. Cele fizice funcționează pe baza unui proces mecanic, datorită granulelor, iar cele chimice curăță porii datorită substanțelor din care sunt compuse. Exfolianții îndepărtează celulele moarte și impuritățile din interiorul porilor, astfel tenul beneficiază de pori mai mici.

2. Menține-ți fața curată!

Dermatologii recomandă să îți speli fața de două ori pe zi, cu ajutorul unei loțiuni cu PH echilibrat. Pentru a spori efectul, ai putea utiliza o perie specială sau un burețel pentru curățarea feței.

3. Folosește protecție solară!

Acesta este un sfat ce nu poate fi repetat îndeajuns! Pentru a menține un ten cu aspect tânăr și pentru a avea porii cât mai puțin dilatați, este vital să te protejezi de razele UV. Din cauza expunerii îndelungate la soare, straturile pielii suferă schimbări radicale ce încetinesc ritmul de producere a celulelor. Astfel, tenul tău capătă un aspect îmbătrânit, iar porii par să fie mai mari.

4. Utilizează produse pe baza de retinol!

Retinolul acționează împotriva coeziunii dintre celulele epidermei în așa fel încât toate impuritățile din straturile pielii pot fi eliminate cu mai mare ușurință. Acesta este un compus al vitaminei A, care eliberează porii, impulsionează producția de colagen din piele.

5. Fă o baie de aburi!

Această soluție, aparent simplă, poate face minuni pentru aspectul porilor tăi, eliberându-i de impurități, ulei și alte elemente ce dăunează. Pentru a oferi acest tratament tenului tău, ai nevoie de un vas în care să amesteci, în apă fierbinte, petale de trandafir roșu, levănțică, rozmarin, busuioc și mentă. Pune un prosop peste vas și lasă toate componentele să se infuzeze, după care îndreaptă-ți fața către abur și rămâi acolo, sub prosop, pentru 10 – 15 minute. Astfel, fața ta va avea parte de oxigen, în timp ce este curățată în profunzime. Tot ce-ți rămâne de făcut este să stropești fața cu apă călduță și să te ștergi ușor cu un prosop.

6. Fă o vizită la spa!

În timpul unei zile petrecute la spa, tenul tău se poate bucura de una dintre cele mai benefice proceduri, microdermoabraziunea. Aceasta funcționează prin eliminarea stratului superior al pielii, reducând numărul punctelor negre și aspiră impuritățile și uleiul care se găsește adânc în porii feței. Atunci când toate aceste elemente nocive sunt extrase din pori, aceștia revin la dimensiunea inițială, fiind mai mici. De asemenea, microdermoabraziunea stimulează producția de colagen, iar pielea își păstrează elasticitatea. Alte tratamente cosmetice ce ar putea ajuta condiției porilor sunt tratamentele cu laser și peeling-urile chimice.

7. Șterge transpirația după antrenamente!

Transpirația post antrenament poate înfunda porii feței, creând mediul ideal pentru apariția unor probleme ale tenului. Pentru a evita aceste neplăceri, ar fi bine ca, după ce ți-ai efectuat rutina de exerciții fizice, să îți ștergi fața cu niște șervețele umede, ce conțin urme de loțiune de curățare și acid salicilic, pentru dezinfectare.

Sursa: www.elle.ro

Similar Posts