Un nou studiu a concluzionat că exercițiile fizice de tipul stretching sunt superioare mersului alert atunci când vine vorba de reducerea tensiunii arteriale, în cazul oamenilor care suferă de hipertensiune sau care au un risc ridicat pentru dezvoltarea acestei afecțiuni.
Mersul alert a fost mereu alegerea preferată a medicilor care încearcă să-și ajute pacienții să-și reducă tensiunea arterială. Hipertensiunea este un factor major de risc pentru bolile cardiovasculare și este printre factorii de risc cei mai ușor de prevenit în cazul mortalității generale.
Noile cercetări au fost publicate în publicația The Journal of Physical Activity and Health și arată că stretching-ul, adică exercițiile fizice care întind musculatura și pregătesc organismul pentru alte activități fizice mai intense, ar trebui să facă parte dintr-un plan de tratament pentru oamenii care se confruntă cu hipertensiune.
Ce se întâmplă, de fapt, în corpul tău atunci când faci stretching
„Toată lumea crede că stretching înseamnă doar întinderea mușchilor. Însă, atunci când îți întinzi mușchii, întinzi și vasele de sânge care îți alimentează mușchii, inclusiv toate arterele. Dacă reduci rigiditatea arterelor, reduci și rezistența la fluxul sangvin”, a explicat dr. Phil Chilibeck, unul dintre autorii studiului și profesor la Universitatea din Saskatchewan, Canada.
Deși studiile anterioare au arătat că stretching-ul poate reduce tensiunea arterială, noile cercetări sunt primele care au comparat acest tip de exerciții fizice cu mersul alert în cadrul aceluiași grup de participanți.
Oamenii care merg pe jos într-un ritm alert pentru a-și reduce tensiunea arterială ar trebui să continue acest tip de activitate fizică, însă ar trebui să adauge și câteva intervale de stretching, potrivit oamenilor de știință.
Care este frumusețea stretching-ului
„Nu vreau ca oamenii să înțeleagă din studiul nostru că nu ar trebui să facă și o formă de activitate aerobică. Plimbarea, mersul pe bicicletă, sau sporturile de iarnă, toate acestea au efecte pozitive asupra grăsimii corporale, nivelului de colesterol și glucozei”, a adăugat Chilibeck, potrivit MedicalXpress.
Frumusețea stretching-ului este că e atât de ușor de incorporat în rutina zilnică a unei persoane. Nu depinzi de condițiile meteorologice și nu îți sunt afectate articulațiile, ceea ce este un avantaj pentru oamenii care suferă de osteoartrită. De asemenea, acest tip de exerciții fizice nu necesită mult timp, ceea ce poate fi o altă provocare pentru mulți oameni. „Atunci când te relaxezi seara, în loc să stai pe canapea, poți să te așezi pe podea și să faci stretching în timp ce te uiți la TV”, a mai spus Chilibeck.
Sursa: www.descopera.ro