Temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât în mod obișnuit la începutul luni octombrie la nivelul întregii țări, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată, local, în regiunile estice și sud-estice.
În săptămâna 28 septembrie – 5 octombrie, regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, centrale, nordice și nord-estice, iar în regiunile sudice va fi în general deficitar. Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice și vestice.
În săptămâna 5 – 12 octombrie, cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate în nord-vest, dar și ușor mai coborâte în sud-est. Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, mai ales în regiunile sudice.
În perioada 12 – 19 octombrie, regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval. Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor normale pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate în regiunile sudice, transmite Mediafax.
În săptămâna 19 – 26 octombrie, cantitățile de precipitații vor fi local deficitare în regiunile din nord- vestul țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor normale pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate în regiunile sudice.